Mi-am inceput ziua cu niste bloguri pe care nu le-am mai vizitat de ceva timp. Si plecand de la ultimul post al lui Dani, m-am gandit si eu mai bine la intrebarea ridicata de el: Cat de bine ne cunoastem intre noi? Care NOI? Well… eu si toti cei care ma inconjoara, toti cei pe care ii numesc prieteni, toti cei de care nu stiu nimic saptamani sau luni intregi, dupa care apar din nou in viata mea fie cu un zambet si o veste buna, fie cu o rugaminte, o intrebare, o lacrima. Si simt uneori ca nu ii mai recunosc; aflu ca Mihai sau Luiza sau Alexandra au facut unele lucruri pe care “inainte” nu le-ar fi facut. Sau cel putin, lucruri de care eu nu ii credeam in stare vreodata. Si atunci, e vina mea ca nu credeam in ei? Sau poate e meritul lor ca mi-au depasit asteptarile? Si mai sunt si momentele acelea magice cand ne intalnim toti cu o chitara, la un pahar de vorba, cand parca toti anii astia au trecut pe langa noi si NIMIC nu s-a schimbat; cantam aceleasi cantece si ne uitam la poze, ne amintim tot felul de intamplari si ne facem planuri.
Dar anii trec si ne iau si pe noi in mersul lor. Si totusi, cand din cand ne permitem sa oprim timpul in loc pentru o clipa si sa ne ascultam unii pe altii, vedem ca nimic nu s-a schimbat si suntem tot prietenii dintotdeauna.
Uite si un cantecel care imi aminteste de vremurile cand opream timpul mai des 🙂
