Azi am fost la stomatolog. Si cum era de asteptat, a trebuit sa trec prin “minunata asteptare”. Sala goala, micuta ce-i drept dar in care se auzeau atat de clar toate zgomotele din cabinet. Toate sunetele acele mai subtiri, mai ascutite, mai taioase, mai reci… Pasul urmator: imi imaginam cum EU stateam pe acel scaun, cum stomatolog se apropia cu un ferastrau, cu o drujba… TOT ce era mai rau.
Apoi prin geamul de sticla mata al usii am vazut miscandu-se umbre… chiar in dreptul cuierului!! Mai clar nu mi se putea explica: urmam eu. A iesit o femeie tot soptind: “E groaznic, groaznic!” Mda… Curaj gaina ca te tai…
Asistenta mi-a facut semn sa intru, nu se mai putea face nimic. Am oftat adanc si m-am asezat pe scaunul de tortura. Cand au inceput sa se auda sunetele inspaimantatoare, deja simteam cum ma fac tot mai mica, sub privirile scrutatoare alea medicului. A urma anestezia, iar apoi totul a trecut mai repede.
Nu stiu de ce trebuie sa urmeze cu sfintenie toti acesti pasi la fiecare vizita la stomatalog. Chiar si daca merg doar la un simplu consult. Oricum, asteptarea e cea mai dureroasa, mai ales daca ai si ceva imaginatie.
