Ieri am inceput sa citesc “Parfumul” de Patrick Süskind. Pur si simplu sunt fermecata de cartea asta. Timp de aproape 24 de ore, de cand am venit acasa cu cartea si pana am iesit iar pentru a merge la un curs, pur si simplu am devorat-o. O lume formata numai din parfumuri.
In jurul orei 15 am inceput sa ma pregatesc de curs si foarte incantata de vremea minunata, cu gandul la cartea mea frumoasa si la toate cele care ma asteptau pe rafturile din Carturesti, am plecat spre statia tranvaiului 41. Am avut noroc sa prind si loc, toata bune si frumoase. Sau cel putin pana la penultima statie (coboram la capat in Ghencea) cand au urcat 5… aurolaci (am tot cautat alt termen dar se pare ca nu exista). Murdari, urat mirositori, cu pungile pe care numai cand le deschideau simteai ca iti dau lacrimile de usturimea ochilor… cu paturi dupa ei… ce sa mai? Sau coborau ei, sau noi.
Si nu e singurul exemplu. In weekend mergeam cu Ionut in parc si in autobuz erau 3 batrani (inca nu sunt sigura daca aveau sau nu casa) si nu se putea sta in autobuz din cauza mirosurilor pe care le emanau. Iar cu o saptama in urma, in 385, aceeasi situatie.
Pur si simplu e din ce in ce mai rau cu oamenii strazii, pe care nimeni nu ii ia in centre speciale…de care nu are nimeni grija. Sa nu mai vorbim despre cei care au invadat gara sau de obisnuitii fiecarui cartier din Bucuresti. De ce nu face nimeni nimic? Buna intrebare. Si functioneaza pe mai multe directii.
Asa ca… ramane sa asteptam. Macar in campanie sa mai faca si autoritatile ceva. Pana atunci, ca tot avem parte si de vreme frumoasa, tot ce putem face e sa… mergem mai mult pe jos. Parca era si o vorba din batrani care spunea ca “mersul pe jos, face piciorul frumos”.
