Tocmai am terminat “Parfumul” de Patrik Süskind si am intrat in posesia unei alte minunate carti: “Toamna Patriarhului” de Garcia Marquez (intentionez sa achizitionez toata colectia Garcia Marquez dar… pe rand). Odata cu cartile astea, simt cum descopar o alta lume… sau mai bine zis o alta fata a aceleiasi lumi cand mai frumoasa, cand mai urata, cand mai vesela, cand mai posomorata, cand mai gri, cand colorata. In autobuz in special aud mereu povesti de tot felul, concepte, mentalitati care se confrunta, generatii care se contrazic… Sunt autobuze intregi de pesimisti sau statii pline de optimisti… Sunt oameni simpli si oameni complicati, oameni mari si mici, grasi si slabi… oameni colorati sau cei carora le place sa treaca neobservati… sunt combinatii dintre cele mai ciudate de varsta, parfumuri si culori… sunt voci care isi spun fiecare povestea… sunt oameni pe care nu ii asteapta nimeni nicaieri si oameni care se grabesc pe strazi catre alti oameni si alte locuri. Si toate astea le gasesc in carti prezentate cum nu le-am vazut niciodata pana acum. Apoi deschid ochii, cartea se termina, dar ramane lumea reala… cea care tocmai prinde culoare cu venirea primaverii. Iubesc cartile si cu ele invat sa iubesc si oamenii, fiecare cu partile lor bune si rele. Si parca ma redescopar.
