De cateva zile sunt bolnavioara. Initial credeam ca e doar oboseala acumulata si ca am nevoie de cateva zile (nu ore!) de somn, dar uite ca m-am trezit cu amigdale inflamate, febra si toate simptomele ei.

Dintotdeauna am avut un somn agitat, mi se spune ca vorbesc in somn si dimineata am de povestit dintre cele mai ciudate si cateodata chiar amuzante vise.

Dar de cand cu febra asta, cred ca mi-am intrecut toate recordurile de amuzament, groaza sau uimire, in materie de vise. Si pe masura ce febra crestea, deveneam tot mai agitata si visele se complicau. As putea spune chiar ca am avut “vise pe grade”. Mai intai obsedante, lucruri de care nu puteam sa scap, ma vedeam la propria-mi pomana cand cei care participau mancau cu spor pentru ca “raposata are nevoie sa primeasca mancare pe lumea cealalta pentru ca a murit slabita” (asta deoarece din cauza problemelor cu amigdalele, nu prea pot sa mananc), iar aseara am culminat cu o noapte mai putin agitata, dar spaniola. Parintii mei care au camera alaturi, mi-au spus ca toata noaptea am vb in spaniola, ca am comentat mai cu spor ca niciodata si asa au stiut ca mai am putin si ma fac bine.

Dar febra nu aduce numai vise ciudate. Mai este si comportamentul din perioada cand sunt treaza. Daca la inceput nu prea aveam asemenea perioade, si tot ce vroiam era sa dorm, mai tarziu, cand a crescut febra am revenit la stari prin care nu mai trecusem de cand eram mica. La 38 de grade ma simteam ametita (rezonabil, zic eu) la 39 degetele de la maini parca intrau la apa, deveneau tot mai mici si simteam nevoia sa trag de ele dar degeaba pentru ca pareau taiate, iar la 40 (apogeul) masuta de cafea din camera devenea de zeci de ori mai mare decat mine, avea ochi nas si gura si ma acoperea. Cand ai 4,5, 10, chiar 15 ani, pare cat de cat rezonabil sa treci prin asemenea stari. Dar la 21 de ani, sa iti fie frica de masuta de cafea transformata in monstru? Anyway, tot ce pot spune in apararea mea este Wasn’t me! Febra

Si totusi, cand mama ma auzea spunand toate astea, si vedea gradele cum se aduna (ar fi trebuit sa imi dea si mie cod rosu) a inceput sa imi faca si injectii. Aici ar fi deja alta poveste pentru ca desi e medic de familie, copiilor ei nu ne-a facut niciodata injectii, a preferat sa nu ne chinuie si ne-a ajutat de fiecare data cu orice altceva. Dar acum deja era o situatie de criza. Dupa prima intepatura ma simteam putin mai bine, am reusit sa dorm, dar ieri cand a venit pentru a 2-a, m-am ascuns. Mi-era frica de ac, dar eram si satula de atatea zile de stat in casa si aveam chef de joaca, asa ca am intrat sub birou si am tras un scaun ca sa fiu mai protejata. Partea proasta e ca de cand a anuntat ca vine si pana cand ajuns la mine, a durat ceva. De fapt vreo 15-20 de min, timp in care eu stateam ghemuita si radeam cu lacrimi de comportamentul meu imatur.

In fine, azi stare de spirit imi e putin mai buna (desi dupa a 3-a injectie ma simt ca o stropitoare) si sunt curioasa cum va fi noaptea, dupa cea spaniola.