Irenne

27Nov/150

Cum sa porti bijuteriile de aur

inele-placate-aur2La fel cum si alegerea culorilor pentru hainele tale conteaza foarte mult in evidentierea tenului, taliei precum si a punctelor tale forte, si alegerea unor bijuterii de aur poate sa te puna in valoarea, sau nu. In textul de fata va vom oferi cateva sfaturi despre cum sa imbinati astfel incat sa iesiti in evidenta articolele vestimentare, machiajul cat si bijuteriile de aur.

Intai este important sa acorzi o mare importanta materialului din care sunt facute hainele tale, pentru ca hainele din lana, cum ar fi puloverele sau cele tricotate pot sa se agate de bijuteriile in relief, iar acest lucru poate sa iti strice bijuteriile precum si haina. De asemenea, daca te consideri o persoana cu mai mult decat cateva kg in plus, probabil ca nu este indicat sa porti foarte multe accesorii si bijuterii din aur.

Daca te numeri printre femeile cu un par de culoare castanie, cu reflexii ori roscate sau aurii, iti place sa te bronzezi destul de des si usor, ochii tai sunt de culoare verzuie, caprui sau albastri, iar tenul tau este de culoarea aramie, atunci orienteaza-te spre bijuterii de aur galben care iti vor pune in evidenta atat pielea cat si parul tau. Daca iti plac bijuteriile din aur cu pietre, este recomandat sa alegi pietre cum ar fi turcoazele sau ametistul intrucat acestea au culorile care iti vor pune in evidenta parul, pielea si culoarea ochilor.

Dintre bijuteriile de aur, colierele se poarta cel mai adesea cu un decolteu rotund, care iti va evidentia bustul, ele fiind perfecte impreuna cu un corsaj si cu niste cercei de dimensiuni mici. In ceea ce priveste contra-indicatiile, evita acele coliere din aur care se poarta la baza gatului, si opteaza-le pe cele mai lungi care sa fie eventual cu un pandativ.
In cazul in care iti place sa porti bijuterii din aur cum ar fi bratarile, atunci poti alege mai multe locuri in care sa le porti, fie la glezna sau pentru maini. In cazul in care iti plac bijuteriile de aur pentru glezna atunci combina-le cu o fusta sau cu o rochie mai lunga, care sa fie confectionata dintr-un material comod.

Pentru a evita sa fii supra-incarcata alege drept incaltaminte cu talpa mai joasa, cum ar fi de exemplu balerinii sau sandalele. Bijuteriile din aur pentru maini, cum ar fi bratarile sunt cel mai bine imbinate impreuna cu niste maneci evazate. In cazul in care preferi sa porti bluze mai stranse pe corp, opteaza pentru doar o bratara care sa fie mai lata si sa evidentieze bratele.

In concluzie, cu toate ca bijuteriile de aur pot sa iti imbunatateasca semnificativ stilul si eleganta ta, nu purta niciodata mult prea multe inele de aur bijuteriastil mai ales in cazul in care ai foarte multe haine colorate, intrucat ar fi exagerat.

17Nov/150

Un Frate …

frate-mai-mic

Cât am fost mică nu am vrut să am nici un frate nici o soră, vroiam să fiu doar eu, singură, să primesc  eu tot, toate ciocolăţile, bomboanele, jucăriile să fie numai şi numai ale mele, să nu le împart cu nimeni, eram foarte zgârcită. Îmi era teamă că odată ce va apărea un/o frate/soră eu voi fi dată la o parte, nu voi mai fi aşa alintată de părinţii mei, şi cel mai important lucru ce mă îngrijora pe mine era că nu mă vor mai iubi atât de mult.

Acum, ajunsă la o vârstă zic eu, destul de mare..cât să observ nişte lucruri, am realizat că e sec să fiu singură.. atunci cand cerul îi va chema pe ai mei, eu voi rămâne singură.. a nimănui, nu voi  avea un frate pe umarul căruia să plâng când voi da de greu …

Nu am simţit niciodată cum e să ai un frate.
Cred că este un sentiment unic atunci când iţi vezi fratele fericit, şi că are reuşite în viaţă …

Mă plang de toate astea, şi o fac degeaba, pentru că nu voi ştii niciodată cum e să ai un frate..

8Nov/150

Un viitor in tara asta?

romania-in-aer

Nu ştiu de ce am impresia că o să termin facultatea şi o să lucrez într-un domeniu total diferit de informatică.
Sper să nu am parte de o asemenea dezamăgire.

Tineretul pleacă afară. Normal! Lucrează vreo 6 luni afară, sau cât e contractul, şi vin acasă cu nişte bănuţi de care se pot folosi calumea.
Nu stă în fabrică unde nu primesc nici suta de euro pe lună.

Pentru ce să lucreze în ţară la o firmă de tot rahatul când au posibilitatea să meargă afară să lucreze pe un salar mult mai bun ca aici.
De ce să nu profitaţi acuma cât sunteţi tineri şi nu aveţi întemeiată o familie.
O să vedeţi voi ce greu o să vă fie să staţi afară şi copilul să vă aştepte acasă. Să nu puteţi dormi de dorul lui.

Eu vă dau un sfat prietenesc:
Dacă aveţi posibilitatea să plecaţi afară la un loc de muncă sigur cu un salar bun, mergeţi, nu mai staţi pe gânduri. Acuma cât sunteţi tineri şi aveţi posibilitatea să vă faceţi nişte bănuţi, că mai târziu o să vedeţi ce repede a trecut vremea pe lângă voi şi o să spuneţi ”bine că m-am dus cât am fost tânăr, că acuma nu mai pot să mă duc … că nu renunţam la familie pentru nişte bani făcuţi în străinătate”.

Mult succes vă doresc tuturor, şi aveţi grijă de voi.

Tagged as: , , No Comments
9Aug/150

“Parfum” de Bucuresti

Ieri am inceput sa citesc “Parfumul” de Patrick Süskind. Pur si simplu sunt fermecata de cartea asta. Timp de aproape 24 de ore, de cand am venit acasa cu cartea si pana am iesit iar pentru a merge la un curs, pur si simplu am devorat-o. O lume formata numai din parfumuri.

In jurul orei 15 am inceput sa ma pregatesc de curs si foarte incantata de vremea minunata, cu gandul la cartea mea frumoasa si la toate cele care ma asteptau pe rafturile din Carturesti, am plecat spre statia tranvaiului 41. Am avut noroc sa prind si loc, toata bune si frumoase. Sau cel putin pana la penultima statie (coboram la capat in Ghencea) cand au urcat 5… aurolaci (am tot cautat alt termen dar se pare ca nu exista). Murdari, urat mirositori, cu pungile pe care numai cand le deschideau simteai ca iti dau lacrimile de usturimea ochilor… cu paturi dupa ei… ce sa mai? Sau coborau ei, sau noi.

Si nu e singurul exemplu. In weekend mergeam cu Ionut in parc si in autobuz erau 3 batrani (inca nu sunt sigura daca aveau sau nu casa) si nu se putea sta in autobuz din cauza mirosurilor pe care le emanau. Iar cu o saptama in urma, in 385, aceeasi situatie.

Pur si simplu e din ce in ce mai rau cu oamenii strazii, pe care nimeni nu ii ia in centre speciale…de care nu are nimeni grija. Sa nu mai vorbim despre cei care au invadat gara sau de obisnuitii fiecarui cartier din Bucuresti. De ce nu face nimeni nimic? Buna intrebare. Si functioneaza pe mai multe directii.

Asa ca… ramane sa asteptam. Macar in campanie sa mai faca si autoritatile ceva. Pana atunci, ca tot avem parte si de vreme frumoasa, tot ce putem face e sa… mergem mai mult pe jos. Parca era si o vorba din batrani care spunea ca “mersul pe jos, face piciorul frumos”.

6Aug/150

Sunt unii…

Sunt cate unii care chiar si atunci cand vor sa faca un compliment, tot cu bata in balta dau si te fac sa te simti ca naiba. De fapt cine a zis ca era vorba de vreun compliment? Pana si privirile le sunt injositoare. Sunt oameni care prin simpla lor prezenta te fac sa te simti inferior, desi nu sunt cu nimic mai buni ca tine. Si iti doresti sa te inghita pamantul, sa poti sa dispari decat sa le suporti comentariile indolente si fara pic de bun simt. Uneori doare. Sau cel putin pana inveti sa ii tratezi cu nesimtire, sa nu mai conteze. Pacat ca sunt momente in viata cand ai nevoie de putina incurajare sau de putina afectiune si nu-i pe aproape decat unul dintre…ei.

Era o povestioara din batrani… un barbat mergea cu o lumanare aprinsa printr-o piata. Se apropia de fiecare din cei pe care ii intalnea si se uita atent la el. Cand a fost intrebat ce cauta, a raspuns: “Caut un om adevarat”.

4Aug/150

Am suparat trandafirii

In weekend am sarbatorit cei 23 de anisori si am primit o multime de flori, unele mai frumoase ca altele: 71 de lalele, 23 de garoafe (rosii ca focul :), 23 de narcise si 23 de trandafiri. Bineinteles ca nu m-a lasat inima sa plec din Craiova fara floricelele mele, asa ca am adus in Bucuresti un brat de garofe si trandafiri. Cei care ma intalneau nu-si mai puteau lua ochii de la buchetul meu frumos. Unii cu drag si admiratie, altii mai cu invidie. Oricum eu de mult nu mai fusesem asa mandra. Parca purtam in brate cel mai fragil si mai pretios lucru din lume.

Cand am ajuns, am scurtat frumos coditele trandafirilor, i-am pus intr-un vas mare cu apa, am pus putina sare de lamaie (asa m-a invatat bunica - rezista mai mult). Imi era asa teama sa nu pateasca ceva incat le schimbam apa de 2 ori pe zi, vorbeam cu ei de parca ar fi fost niste copii. Vedeam garoafele ca pe niste domnisoare mandre si cochete dar trandafirasii imi pareau ca niste copii fragili de care trebuia sa am grija. Apoi au aparut primele simtome: au inceput sa isi plece capsoarele, asa ca i-am luat pe rand si i-am pus pe apa in cada. Am fost atat de incantata cand am vazut ca si-au revenit!!! Dar acum iar sunt tristi. Ba mai mult: petalele sunt ca arse, frunzele uscate, au inceput sa cada petalele. Nu au trait decat 4 zile. Poate nu le-am asigurat suficienta lumina, poate nu le-a placut apa de Bucuresti…. poate le era frica de intuneric… stiu doar ca i-am suparat.

23Apr/140

Oamenii batrani nu mai zambesc

Azi, in autobuz, grabita ca de obicei, intre un examen si un pui de somn, blocata in traficul greoi de Bucuresti, am observat ca oamenii in varsta nu mai zambesc. De jur imprejur vedeam doar fete incruntate, triste, colturile gurii lasate in jos, parca ingreunate. Din cand in cand parca se schimba ceva, dar era doar o grimasa de durere, la o miscare brusca sau amorteala. M-am uitat pe geam si am vazut o multime de castani infloriti. Dar cine sa se mai bucure cand ii vede? Imbatranim in autobuze, cu plasele pline de mancare, cu fruntea incruntata la gandul ca “era mai bine INAINTE”. Facem pasi mici, dam din coate, ne rastim si ne ranim si cand ne uitam in urma… deja avem nepoti… si Doamne, de cand nu am mai zambit!

10Apr/140

Suntem studenti si asta ne ia tot timpul

Dar chiar TOT! Am avut nenorocul sa fim generatia de sacrificiu, pe care se fac tot felul de experimente. Cine este de vina? Ca de obicei, SISTEMUL. Cand am dat admitere la facultate, stiam ca suntem prima generatie cu 3 ani si toate ni se pareau bune si frumoase: cu 2 sesiuni mai putin, iar pentru cei de la taxa, cu 500 de euro mai putin. Dar incet incet, s-a facut dimineata pentru noi si am vazut ca lucrurile nu erau deloc roz. Acum, in anu 3, cu 2 luni inainte de absolvire, toata lumea este cu susul in jos. Fiecare profesor vine cu idei noi (unii le schimba chiar de la o saptamana la alta) fiecare vrea sa mai facem ceva, sa mai citim ceva, sa aducem proiecte peste proiecte, portofolii, dosare, examene pana si in Vinerea mare, tone de materie predata si desi semestrul nostru este de 10 saptamani, toti se chinuie sa inghesuie ce s-ar fi facut in 14. Si culmea e ca “nimeni nu e la curent cu situatia asta”. Si atunci…. a cui e vina?

24Feb/140

Carti si ceai

Dupa un curs la facultate, in drum spre statia autobuzului 300, m-am hotarat sa ma opresc pentru cateva minute la Carturesti. De indata ce am intrat, m-am simtit vrajita. Mergeam cu pasi maruntei de la un raft la altul, luam cate o carte in mana si cu mare grija ii admiram copertile, citeam un fragment… apoi ma departam usor si ma indreptam spre alt raft unde citeam titlurile si imi imaginam ce frumos ar arata toate acele carti pe un raft al meu, in causta noastra. Nu stiu daca de vina era muzica ce se auzea in surdina, sau povestile ata de frumoase dintre acele coperti colorate, sau… Stiu doar ca ma simteam ca un copil care descopera cea mai mare minune din viata lui. Am ajuns la un momenta dat langa o carte foarte groasa cu titulul “1001 de carti de citit intr-o viata“. Si am vazut cateva titluri din ea. Si pur si simplu mi-e sete de citit. Nu la comanda si toate de o data si in viteza nebuna in care trebuie sa citesc la facultate; ci pe rand, admirand si iubind fiecare carte in parte, citind cu sete si cu emotie fiecare pagina din cartile acelea ale lui Garcia Marquez, Steinbeck, Hemingway si atatia care imi umplu mintea…

Apoi am trecut in camera cu ceaiuri de unde nu am reusit sa plec fara un ceiut cu fructe uscate si inimioare mici de jeleu.

In vremurile astea atat de grabite cu galagie si praf si aglomeratie, cred ca din cand in cand ar trebui sa luam o carte buna si un ceai si sa ne asezam intr-un coltisor, sa acordam cateva ore unei povesti frumoase si unei arome care sa ne mai faca sa zambim… si doar noi sa stim de ce.

Eu deocamdata alatur ceaiul cartilor pentru facultatea, insa i-am promis lui Marquez ca ma voi intoarce foarte curand pentru “Toamna patriarhului“.