Irenne

23Mar/160

Biped sau…moped ?

Dacă v-aş spune că îmi petrec mult timp pe Jupiter ar suna ciudat, nu ?

Fie vorba între noi, nu mă refer la planetă, ci la o strada din cartierul Zorilor, unde prietena mea cea mai bună şi-a găsit să se mute singură, ca apoi să mă sune în fiecare zi, miorlăindu-se că o strâng pereţii şi o apasă singurătatea.

Şi uite aşa stăteam noi pe Jupiter azi, o experimentată şoferiţă, o proaspătă şoferiţă şi o viitoare şoferiţă. (Să vă ferească sfântul, că ne înmulţim!) Ramona şi-a luat permisul Luni, iar Simo s-a înscris la şcoală Marţi. Eu, fascinată de cât de tare au avansat lucrurile de pe vremea când făceam X-uri în căsuţe, am intrat pe ce site mi-au arătat caprele astea şi-a dat un examen online, pe care l-am picat cu 21, dar nu despre asta-i povestea (Cât de importante să fie şi priorităţile alea? E destul să ştiu una – prioritate de femeie. Bărbatul cedează trecea femeii, iar dacă se întâlnesc două femei, va avea prioritate cea care pare cea mai aproape de a avea o cădere nervoasă. În ambele situaţii, scopul este, desigur, îndepărtarea cât mai rapidă a pericolului public).

Revenind la subiect, a facut şi Simona simularea aia, dar aşa de conştiincioasă, de parcă se credea chiar la examen. Nu ne lăsa să vorbim şi-şi rodea, îngândurată, unghiile în timp ce-şi citea întrebările. După vreo 5 minute de tăcere colectivă, se răsteşte:

- Of, deja am greşit una!

- Din câte?

- Din una!

Eu şi Ramo am râs cât am râs, pe urmă ne-am văzut de treburile noastre, să nu o deranjăm pe domnişoara. Mai trec vreo 10 minute şi se întoarce asta spre noi :

- TU ! Moped înseamnă om ?!

Bineînţeles, ne-am spart de râs înainte să-i explicăm că-i un scuter cu pedale. Ca orice femeie la care-i râzi în nas, s-a supărat pe noi.

- Ce tu ?! M-am gândit că dacă patruped îi câine, moped îi om, şi-au scris ei aşa, ca să mă inducă în eroare !

9Nov/150

Tre sa fi orb sa faci d-astea!

indragostitFaci orice pentru ea. Orice dorinţă de-a ei e poruncă pentru tine.
Eşti atâta de orb încât te dai şi peste cap pentru ea, ai sta şi în limbă dacă ai putea, doar ca să o vezi pe ea mulţumită. Dar nu e cum crezi tu.

Prietenii încearcă să îţi deschidă ochii, dar tu nu şi nu.
Ea e regina ta şi altceva nu mai poţi vedea în faţa ochilor.
Brusc, toţi prietenii tăi sunt daţi la o parte, şi ea ocupă tot locul din viaţa ta.
Părinţii tăi nu mai sunt pe primul loc în viaţa ta. Mare greşeală!
O să îţi pară rau când o să îţi dai seama că ea este campioană la capitolul “profitoare”.

Niciodată nu o să ai siguranţa 100% că ea o să rămână alături de tine, oricât de multe i-ai oferi.
Ea o să vrea mult mai multe, şi o să te opreşti la un punct când o să îi spui : ’’nu se mai poate aşa’’ şi ea o să plece de lângă tine cu prima ocazie.
O femeie mereu o sa vrea mult mai multe şi nu o să fie niciodată mulţumită cu ce are.

Este o vorbă (*Femeia stă cu tine până pleacă cu altu*).

Măi băieţi, nu mai fiţi aşa de naivi.
Cum întâlniţi o fată, cum faceţi totul pentru ea.
Nu mai faceţi dinastea! Femeile nu trebuie ţinute în puf că li se urcă la cap!
Trebuie învăţate şi cu bine şi cu greu.

Cunosc persoane care şi-au luat-o de la “d-astea” şi acum depistează o profitoare în 1,14 secunde.

Dragii mei, eu nu am nimic cu voi, nu mă doare capul dacă voi vă cheltuiţi toţi banii cu toate nespălatele care nu merită nici 1% din ce le oferiţi, sper doar să vă treziţi la realitate şi să vă daţi seama că femeile din ziua de azi nu trebuie alintate la maxim şi răsfăţate cu bani, haine şi bijuterii.

Specimenele de genul ăsta trebuie doar bătute şi futute.

22Aug/150

Oameni si carti

Tocmai am terminat “Parfumul” de Patrik Süskind si am intrat in posesia unei alte minunate carti: “Toamna Patriarhului” de Garcia Marquez (intentionez sa achizitionez toata colectia Garcia Marquez dar… pe rand). Odata cu cartile astea, simt cum descopar o alta lume… sau mai bine zis o alta fata a aceleiasi lumi cand mai frumoasa, cand mai urata, cand mai vesela, cand mai posomorata, cand mai gri, cand colorata. In autobuz in special aud mereu povesti de tot felul, concepte, mentalitati care se confrunta, generatii care se contrazic… Sunt autobuze intregi de pesimisti sau statii pline de optimisti… Sunt oameni simpli si oameni complicati, oameni mari si mici, grasi si slabi… oameni colorati sau cei carora le place sa treaca neobservati… sunt combinatii dintre cele mai ciudate de varsta, parfumuri si culori… sunt voci care isi spun fiecare povestea… sunt oameni pe care nu ii asteapta nimeni nicaieri si oameni care se grabesc pe strazi catre alti oameni si alte locuri. Si toate astea le gasesc in carti prezentate cum nu le-am vazut niciodata pana acum. Apoi deschid ochii, cartea se termina, dar ramane lumea reala… cea care tocmai prinde culoare cu venirea primaverii. Iubesc cartile si cu ele invat sa iubesc si oamenii, fiecare cu partile lor bune si rele. Si parca ma redescopar.

18Aug/150

Anotimpul cartilor

Mergand cu mama la cumparaturi la Real, am trecut si pe la modestul rand cu carti si reviste. Mi-a atras privirea un titlu: “Te voi revedea” de Marc Levy. Am rasfoit putin cartea si mi-a placut atat de mult tot ce am aflat de acolo incat m-am hotarat sa o cumpar numaidecat. Am observat insa ca acest volum era partea a2a a celui intitulat “Si daca e adevarat…”, acelas autor. Le-am cumparat pe amandoua si ajunsa acasa, pur si simplu am devorat prima part e. Nu stiu daca setea mea de citit se datora unei perioade foarte aglomerate prin care am trecut fara sa am vreun pic de timp pentru citit sau filme, sau stilului “pe sufletul meu” dar recomand aceasta carte cu caldura. Si pentru cei care prefera versiunea ecranizata, Spielberg s-a gandit si la voi: Just like Heaven (cu Reese Witherspoon - blonda de la drept si Mark Ruffalo).

Enjoy!

14Aug/150

Sa uiti frumos

Tot auzim de despartiri. Sunt oameni pe care ii vedeam impreuna pentru o viata, si brusc auzim ca s-au despartit. Si toti intreaba curiosi: De Ce? De parca mai are vreo importanta… Exact ca in cazul unui de deces. Mai conteaza daca nefericitul eveniment a fost cauzat de un accident, de o boala teribila sau o crima? Ar mai fi vreo diferenta? Si daca da, atunci pentru cine? Pentru cel care a fost ranit? Pentru cel care pleaca?
Pasul urmator este stabilirea vinovatului. Si acesta pare a fi un element deosebit de important. Prietenele ei vor cere cat mai multe amanunte si vor lansa critici si ipoteze, in timp ce gasca lui il va lua la o bere, doua, trei… Cei doi se vor lasa prada momentului sperand ca alcoolul sau cutiile de inghetata vor alunga durerea. Dar in dimineata urmatoare, “anestezia” dispare, nepasarea cade ca o masca si durerea devine mai puternica.
Si povestea nici nu apuca sa devina trecut, pentru ca toti iti ofera ajutor. Pot face ceva pentru tine? Daca ai nevoie de ajutor, stii unde ma poti gasi!
Totul e gol si trebuie sa cauti din nou un motiv, sa cauti acel ceva care iti da un sens. Trebuie sa gasesti drumul de la care te-ai abatut pentru un timp…. pentru un efemer moment de fericire. Si vrei doar sa fii singur, sa te inveti cu noul TU, sa devii un intreg din jumatatea care erai, sa ridici un zid intre tine si lumea care nu te lasa sa uiti frumos.

Tagged as: , , , No Comments
26Mar/150

Alergand prin viata

Ieri, in metrou, doi copii. Erau suficient de aproape cat sa aud ce vorbeau si ii ascultam cu un oarecare interes dar si cu mare uimire. Inca nu am implinit 23 de ani, dar uneori ma simt atat de batrana in comparatie cu… “noua generatie”. Vor sa faca atat de multe atat de repede…Se grabesc sa ajunga mari, cu bani, sa faca ce vor cu viata lor, isi complica existenta in loc sa se bucure de varsta pe care o au.

Nu le-as fi dat mai mult de clasa a7-a… Dar la 13-14 ani sa aiba asemenea conversatie?? M-am intors uimita spre ei ascultandu-i cum vorbesc, cu gandul ca poate cuvintele veneau de la altcineva. Fata ii reprosa baiatului ca o ignora, ca nu petrec suficient de mult timp impreuna, ca nu stie sa o faca sa se simta iubita si implinita? IMPLINITA? Eu la 13-14 ani imi doream sa merg tot mai mult la munte cu gasca, sa mergem cu colindul la profesori, sa jucam elastic in fata blocului si nimeni nu ma considera un copil anormal. Nu imi tencuiam fata si nu purtam lanturi din cauza carora sa raman cocosata toata viata. Cantam la pian si mergeam des in parc - nu imi zguduiam creierii cu “muzica” din casti si nici nu pierdeam noptile in discoteci.

Poate sunt eu old fashioned si lumea a evoluat pe cand eu dormeam dar cat mi-a mai placut varsta accea!…

10Mar/150

Vis de primavara

Mi-am inceput ziua cu niste bloguri pe care nu le-am mai vizitat de ceva timp. Si plecand de la ultimul post al lui Dani, m-am gandit si eu mai bine la intrebarea ridicata de el: Cat de bine ne cunoastem intre noi? Care NOI? Well… eu si toti cei care ma inconjoara, toti cei pe care ii numesc prieteni, toti cei de care nu stiu nimic saptamani sau luni intregi, dupa care apar din nou in viata mea fie cu un zambet si o veste buna, fie cu o rugaminte, o intrebare, o lacrima. Si simt uneori ca nu ii mai recunosc; aflu ca Mihai sau Luiza sau Alexandra au facut unele lucruri pe care “inainte” nu le-ar fi facut. Sau cel putin, lucruri de care eu nu ii credeam in stare vreodata. Si atunci, e vina mea ca nu credeam in ei? Sau poate e meritul lor ca mi-au depasit asteptarile? Si mai sunt si momentele acelea magice cand ne intalnim toti cu o chitara, la un pahar de vorba, cand parca toti anii astia au trecut pe langa noi si NIMIC nu s-a schimbat; cantam aceleasi cantece si ne uitam la poze, ne amintim tot felul de intamplari si ne facem planuri.

Dar anii trec si ne iau si pe noi in mersul lor. Si totusi, cand din cand ne permitem sa oprim timpul in loc pentru o clipa si sa ne ascultam unii pe altii, vedem ca nimic nu s-a schimbat si suntem tot prietenii dintotdeauna.

Uite si un cantecel care imi aminteste de vremurile cand opream timpul mai des 🙂