Irenne

9Apr/160

Sfaturi utile pentru un city break in Paris

city-breakDupa ce ajungeti acasa dintr-un city break in Paris, cu siguranta veti dori sa repetati experienta. Asta pentru ca exista o multime de lucruri de vazut si de facut in Paris. Exista atat de multe lucruri care va pot fermeca. De la atmosfera rurala din zona Montmartre, la maretia turnului Eiffel si la colectiile de arta impresionante. Iata cateva sfaturi utile pentru un city break, o excursie scurta in Paris.

Vizitati cele mai impresionante opere de arta.
Musée d'Orsay reprezinta o locatie magnifica unde puteti admira multe picturi si sculpturi faimoase si foarte frumose. Majoritatea au fost realizate intre anii 1848 si 1914. Colectia impresionista si post-impresionista este una din cele mai mari din lume. Aici veti gasi cele mai cunoscute piese semnate de cei mai mari pictori din toate vremurile Manat, Monet, Van Gogh, Toulouse-Lautrec, Rodin, Degas, Renoir, Gaugain si Cezanne. Din pacate, nu puteti intra gratuit la muzee, asa cum se intampla in Anglia, insa merita sa platiti pentru un bilet care costa in jur de 10-12 euro.

Relaxati-va in Montmartre
Montmartre este o zona ampasata pe un deal, la nord de Blache si Pigalle. Este cunoscuta mai ales datorita Sacre-Coeur, o biserica imensa catolica vizibila aproape din orice colt al orasului. Dar aici gasiti si multe restaurante si magazine dragute. Faceti o plimbare pana la Sacre-Coeu sau in jurul Abbesses Métro, alegeti una din cele mai dragute cafenele, comandati un espresso dublu si priviti lumea din jurul dumneavoastra.

Nu va urcati in Turnul Eiffel
Nu conteaza de cate ori l-ati vazut in reviste si in filme. Veti fi uimit cand il veti vedea in realitate. Cu toate acestea, daca ati vazut deja de la Sacre-Coeur privelistea de sus, s-ar putea sa nu mai simtiti nevoia de a urca cele 704 trepte ale Turnului (nu va faceti griji, exista si un lift).

Plimbati-va pe Sena
Faceti o plimbare de-a lungul raului Sena cand mergeti intr-un city break de la scotianul in Paris. Daca doriti ceva mai special, puteti opta pentru un tur cu barca sau vaporul pe apa.

Café Beaubourg
Vis-a-vis de Centrul Pompidou se afla Cafeneaua Beaubourg, unde va puteti aseza, savura o cafea si va puteti bucura de atmosfera. Centrul Pompidou este faimos pentru designul special - scarile rulante si infrastructura sunt construite in exteriorul cladirii - dar include si o colectie de arta moderna in interior.

Pentru discounturi mari la city break in Paris, cu livrare inclusa verificati oferta https://scotianul.ro/city-break-paris#/sort=p.sort_order/order=ASC/limit=48

22Mar/160

Irenne de-a lungul anilor

Căutând total altceva, am dat peste jurnalul meu de acum mulţi ani. Sinceră să fiu, mă întrebam constant dacă am fost ciudată dintotdeauna sau am sărit de pe fix cu timpul, piuliţă cu piuliţă. Acum mi-e clar – dintotdeauna.

La 14 ani aş fi fost cu siguranţă emo, dacă nu mi-ar fi fost frică de întuneric. Aveam un stil bacovian de-a scrie şi asta-i grav de tot, având în vedere că pe atunci nu auzisem încă de Bacovia, aşa că n-aveam cum să îl imit. Am scris două pagini în care mă comparam cu o frunză care cade, se descompune şi oameni străini o calcă în picioare, ducând-0 fiecare în direcţii diferite, pentru a nu se mai putea reîntregi vreodată. Ziceam că am sufletul bolnav şi că “am ajuns să caut în gunoaie resturi de iubire”. Repet, LA 14 ANI !

La 14 jumate presupun că eram deja flower-power, pentru că scriam, pe un ton chiţăit, despre prima zăpadă, care-mi scârţâie sub tălpi şi face lumea să pară mai frumoasă şi mai bună, despre pomii îngheţaţi şi  dansul fulgilor de nea. Tot e de rău, dar parcă-i un pic mai bine decât emo.

La 15 ani eram filozofico-melancolică. Prima propoziţie scrisă e “Et in Arcadia ego ? …Nu există fericire deplină.” Aş vrea să pot spune că de aici am lăsat porcăriile şi-am devenit o intelectuală, dar a fost destul să dau pagina cât să văd că de aici am început să o iau la vale.

La 15 jumate eram piţipoancă. Da. Scriam despre cum m-am cuplat cu “cel mai drăguţ băiat din 12 A” şi “Iulian mi-a spus în sfârşit că mă iubeşte, dar cu siguranţă doar pentru că m-a văzut cu altcineva”. Mai încolo scriu despre cum “ne înţelegem relativ bine, ne mai certăm câteodată şi-am fost chiar şi despărţiţi pentru o oră şi jumătate”.

La mentalitatea de acum ştiu că nu există despărţire de o oră jumate, ci doar o scurtă perioadă de timp în care îl ameninţi gratuit pe celălalt, ca să-l determini să fie mai aşa cum vrei tu. (Poate o sa citesc şi asta peste 5 ani şi-o să mă gândesc iar “Sfinte Sisoe, ce proastă eram atunci!” )

La 16 ani mi-am mai revenit din piţiponceală şi-am început să gândesc mai mult cu capul şi mai puţin cu fluturii din stomac. Scriam că am o familie de obligaţie ( “nu-i prea vezi dar ştii că există” ), o familie de închiriat ( “fiecare pe cont propriu” ), o familie  de vacanţă şi una prin alianţă. Mă plângeam că mă simt a nimănui şi-a tuturor şi visam la stabilitate şi oameni care să mă poată concedia din viaţa lor pentru că cineva mai calificat a aplicat pentru postul meu.

Cam pe aici mi se încheie jurnalul, aşa că vă lipsesc 3 ani până să ajungeţi la Adia căreia-i puteţi citi sufletul pe blogul ăsta. Pe ea nu am încadrat-o în vreo categorie încă, aveţi ceva sugestii ?

2Jun/150

Un om printre amintiri

E ciudat cum dupa mai bine de o jumatate de an, nu te poti obisnui ca nu om drag nu mai e. Si cum sa nu fie greu? El imi aducea coronitele in clasele primare cand luam premiul I, el imi dadea cate un colt mare de paine calda cand venea de la cumparaturi (desi Bunica il certa ca asa-i strici copilului pofta de mancare), el venea cu buzunarele pline de zmeura ne pastra primele smochine din gradina, ne chema cu toti prietenii cand se coceau caisele el mi-a aratat prima data sticletii… el imi dadea prima cana de must se bucura mai mult decat oricine cand luam o nota mare si a fost cel mai fericit cand am inceput sa conduc dar nu am apucat niciodata sa il plimb cu masina, sau sa ii spun si eu cat de mandra eram sa am un asemenea Bunic

Filed under: Amintiri No Comments
19Feb/150

Sheepy memory

De cate ori vin acasa (tot Craiova e ACASA) imi iese in cale cate un lucrusor cat de marunt, care vrea sa isi spuna povestea. Aseara, am trecut prin fata unei case si am vazut acolo ceva ce mi-a m-a facut sa zambesc. Cand eram micuta, acolo se vindeau tot felul de produse lactate. Aceasta laptarie se afla in partea dinspre strada a unei case iar deasupra usii era o oita. Casa e tot acolo, la fel si oita, numai ca acum toate par parasite. Imi aduc aminte ca atunci cand eram mica eram foarte mandra de toate cuvintelele pe care le invatam si le tot foloseam ca sa observe ai mei cate stiu. Asa am facut si cand am invatat animalutele. Cred ca avem vreo 2-3 anisori. Am trecut intr-o dupa-amiaza cu ai mei prin fata aceleiasi laptarii si vazand oita am strigat Uite Tati, ce vaca! Eh, stiu ca am incurcat putin animalutele dar tata nu a observat. Ei nici nu vazusera oita dragalasa. In schimb, o observasera pe vanzatoare care statea in fata usii si au crezut ca despre ea vorbeam si sa vedeti cearta si stat la colt. E tare greu cu parintii astia cand esti mic. Tu vorbesti frumos, dar pana sa te inteleaga ei, te alegi cu o sa puneala buna si pe urma ce rost mai are sa le explici? Pastrezi tu amintirea iar dupa ani si ani, zambesti cand ceva iti aduce aminte de acea intamplare.

Tagged as: , , , No Comments