Dupa un curs la facultate, in drum spre statia autobuzului 300, m-am hotarat sa ma opresc pentru cateva minute la Carturesti. De indata ce am intrat, m-am simtit vrajita. Mergeam cu pasi maruntei de la un raft la altul, luam cate o carte in mana si cu mare grija ii admiram copertile, citeam un fragment… apoi ma departam usor si ma indreptam spre alt raft unde citeam titlurile si imi imaginam ce frumos ar arata toate acele carti pe un raft al meu, in causta noastra. Nu stiu daca de vina era muzica ce se auzea in surdina, sau povestile ata de frumoase dintre acele coperti colorate, sau… Stiu doar ca ma simteam ca un copil care descopera cea mai mare minune din viata lui. Am ajuns la un momenta dat langa o carte foarte groasa cu titulul “1001 de carti de citit intr-o viata“. Si am vazut cateva titluri din ea. Si pur si simplu mi-e sete de citit. Nu la comanda si toate de o data si in viteza nebuna in care trebuie sa citesc la facultate; ci pe rand, admirand si iubind fiecare carte in parte, citind cu sete si cu emotie fiecare pagina din cartile acelea ale lui Garcia Marquez, Steinbeck, Hemingway si atatia care imi umplu mintea…

Apoi am trecut in camera cu ceaiuri de unde nu am reusit sa plec fara un ceiut cu fructe uscate si inimioare mici de jeleu.

In vremurile astea atat de grabite cu galagie si praf si aglomeratie, cred ca din cand in cand ar trebui sa luam o carte buna si un ceai si sa ne asezam intr-un coltisor, sa acordam cateva ore unei povesti frumoase si unei arome care sa ne mai faca sa zambim… si doar noi sa stim de ce.

Eu deocamdata alatur ceaiul cartilor pentru facultatea, insa i-am promis lui Marquez ca ma voi intoarce foarte curand pentru “Toamna patriarhului“.